Darie Dup

Discul amintește de secțiunea unui trunchi, redusă la un semn pur geometric. Tăiat în segmente care ies din plan și rămân legate doar prin cabluri tensionate, cercul se deschide ca o rană ținută sub control. Lucrarea aparține proiectului DE ARBORIBUS, despre defrișările abuzive, în care artistul a ales un limbaj minimal și impersonal. Nu forma frumoasă contează aici, ci starea de fapt pe care o împărtășim cu toții.

Al doilea cerc provine din ciclul AXIS MUNDI, prezentat între 2014 și 2016 la Palatele Brâncovenești, Muzeul Brukenthal, Muzeul Județean Gorj și Muzeul Țăranului Român. Forma întreagă se descompune în planuri care se rotesc unele față de altele, iar echilibrul lor depinde de tensiunea cablurilor. Scos din muzeu și așezat în stradă, cercul aduce în mijlocul orașului o întrebare despre pădure și despre ce pierdem odată cu ea.

Calul, unul dintre cele mai vechi motive ale sculpturii, apare secționat transversal și golit pe dinăuntru. Trunchiul devine recipient, copaie, iesle, în timp ce picioarele păstrează anatomia precisă a animalului. Întregul lipsește. Pentru Darie Dup, fragmentul nu e o ruină, ci o formă nouă: o figură cunoscută, reprezentată parțial, își schimbă sensul și ne obligă să ne oprim și să ne întrebăm.

Seria CAI pornește de la ceea ce artistul numește arta fragmentului. În rășină, calul secționat pierde căldura și fibra lemnului și capătă o suprafață rece, de obiect. Alăturate, fragmentele alcătuiesc o herghelie imposibilă, care ne atrage prin frumusețea subiectului hipic și ne neliniștește prin absența întregului. Un tragicism hilar, la limita suprarealului.

Transformat în iesle, calul pare să se hrănească din propriul corp: în cuvintele artistului, „calul se consumă pe sine însuși”. Lucrarea oscilează între obiect util și sculptură, între recipient și animal. Pe Beller, printre trecători și terase, fragmentul hipic lasă întrebarea deschisă: ce rămâne dintr-o formă atunci când îi lipsește întregul?