Alin Carpen

Un volum geometric din fier, ridicat pe doi piloni, din care se desprinde o formă triunghiulară: calul redus la esență. Din exterior, construcția pare solidă și închisă. Deschiderea din cap dezvăluie un interior de oglinzi, în care o formă întunecată se multiplică. Asemenea personajelor din „Așteptându-l pe Godot”, care așteaptă pe cineva care nu vine niciodată, lucrarea promite un sens și ascunde un gol: fragilitate, neliniște, moarte.

O coloană din fier, străbătută pe toată înălțimea de o deschidere cu margini zimțate. Golul urcă prin materie ca o mușcătură continuă. Lucrarea vorbește despre timp ca forță care consumă: fiecare clipă trecută ia ceva ce nu mai poate fi întors. Timpul nu așteaptă și nu avertizează. Înghite secundă după secundă și, odată cu ele, ne înghite și pe noi.

O cutie de fier ridicată pe un cadru metalic, ca o vitrină a trecutului. Prin deschiderile circulare se văd fotografii-portret vechi, adunate laolaltă. Pentru artist, portretul unui om care nu mai trăiește devine mai mult decât o imagine: este dovada că acel om a existat, a privit lumea, a iubit, a sperat și a lăsat ceva în urmă. Lucrarea păstrează aceste urme mărunte împotriva uitării.